0:00

Actualizare: Vizate de percheziții sunt trei firme care s-au asociat și au avut ca lider de asociere Confecţii Metalice Mobilier Urban SRL din Piatra-Neamţ, deținută de Cezar-Neculai Stănescu, care au încheiat contractul cu ADP Sector 1.

Procurorii DNA anchetează și contractele care decurg din acesta, privind achizițiile de gărdulețe, stâlpișori, bănci și coșuri de gunoi din Sectorul 1 al Capitalei României.

Este vorba de un acord cadru în valoare maximă de 16 milioane de euro, încheiat între ADP Sector 1 și asocierea de firme Confecții Metalice Mobilier Urban SRL, Edil Construct Design SRL şi Symmetrica, în mandatul  fostului primar PSD, Daniel Tudorache, actual parlamentar PSD.

Firma pietreană apare pe site-urile de specialitate ca având 5 contracte cu ADP Sector 1, prin achiziție directă, pentru furnizare de mobilier urban. Firma, înființată în 2016, a avut un profit de un milion de euro în 2019, cu doar 3 angajați, iar în 2020, cu 5 angajați, peste 3,5 milioane de euro.

Actualizare: Percheziții în Neamț într-un dosar de achiziții publice instrumentat de DNA, ZCH NEWS - sursa ta de informații

****Știre inițială****

Astăzi, 3  noiembrie, procurorii DNA au făcut percheziții în trei locații din județul Neamț într-un dosar de corupție instrumentat pe unele contracte de achiziții publice făcute de Administrația Domeniului Public Sector 1 București în perioada 2019-2020.

Din informațiile noastre, se pare că au fost ridicate documente, legat de achiziția unor parcuri și mobilier stradal, de la mai multe persoane juridice și fizice din Neamț.

Iată comunicatul DNA dat publicității astăzi:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2019 – 2020, în contextul încheierii de către Administrația Domeniului Public Sector 1 a unor contracte de achiziții publice.

În cursul zilei de 03 noiembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în trei locații situate în județul Neamț.

În cursul zilei de 03 noiembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în trei locații situate în județul Neamț.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

C.I.

Articolul precedentInstruirea în mediul online
Articolul următorMara Calista, deputat PNL: „Am votat astăzi pentru adoptarea legii privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului”