ACTUALIZARE: În ultima etapă a play-off-ului Ligii a IV-a, Teiul Poiana Teiului a învins Bradu Borca cu scorul de 4-1 (1-0). Au marcat: Alexandru Marius (38) şi Alexandru Negru (52 – 11 metri, 62 şi 63)/Nuţu (80). Teiul Poiana Teiului este noua campioană a judeţului şi se va duela cu CSM Foscşani 2007 pentru un loc în Liga a III-a, pe 17 iunie (acasă) şi pe 24 iunie (în deplasare). În primul meci al zilei, Speranţa Răuceşti-Moldova Cordun 5-2. (M. CONSTANTINESCU)

*******

ŞTIRE INIŢIALĂ: Liga a IV-a a judeţului Neamţ programează, sâmbătă, 10 iunie, ultimele două partide ale acestui sezon. De la ora 16:00, în duel pentru locul 3, se vor confrunta Speranţa Răuceşti şi Moldova Cordun. Apoi, de la ora 18:30, în finala campionatului, se vor afla faţă în faţă Teiul Poiana Teiului şi Bradu Borca, echipe care, de altfel, mai tot campionatul, s-au aflat pe primele două locuri ale clasamentului. Ambele partide se dispută la Roznov.

teiul poiana teiului mai 2017 1
TEIUL POIANA TEIULUI

“Plecăm cu prima şansă, datorită celor doua variante favorabile nouă, victorie sau egal, iar de cealaltă parte, Borca are doar una singură, victoria. Sperăm ca la ora meciului să putem alinia cel mai bun 11 şi să arătam încă o dată că merităm să fim campioni şi la final de play-off ! Cu speranţa că va fi un meci de bună factura, fie ca cel mai bun să câştige şi să ne reprezinte judeţul cu cinste în dubla întâlnire contra celor de la CSM Focşani” – Teiul Poiana Teiului (Facebook).

bradu borca iunie 2017
BRADU BORCA

“Se anunţă o FINALĂ extrem de echilibrată, în care, îmi permit să anticipez, va conta enorm cine marchează prima în meci. Dacă va fi Teiul, misiunea băieţilor noştri se va complica văzând cu ochii. Pe de altă parte, în ciuda modului în care au decurs lucrurile la ultima întâlnire directă, dacă Bradu va perfora prima poarta lui Coşa, pe fondul unei defensive impermeabile, are şanse mari să producă surpriza. (…) Pornim cu a doua şansă [33,(3)%, strict din punct de vedere matematic], tocmai de aceea şi gustul victoriei va fi mult mai dulce după ultimul fluier care se va auzi în acest campionat şi care va trimite trofeul spre AS TEIUL POIANA TEIULUI sau CS BRADU BORCA!” – Bradu Borca (Facebook).

CLASAMENT

1 Teiul Poiana Teiului 2 2 0 0 9-1 9
2 AS Bradu Borca 2 1 1 0 8-4 6
3 Speranţa Răuceşti 2 0 1 1 3-5 2
4 Moldova Cordun 2 0 0 2 2-12 0

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Facebook)

Articolul precedentA murit Ermilia Chiruță, fosta directoare a Școlii nr. 2 Piatra Neamț
Articolul următorPensii Neamţ: O nouă serie de bilete în staţiuni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.