ACTUALIZARE L5 Bravo Bodeşti, 4 titulari accidentaţi după meciul de la Văleni

Arsenal Văleni a considerat necesar să aducă câteva precizări referitoare la terenul pe care s-a disputat meciul de duminică. Cei 4 nu s-au accidentat din cauza terenului, ci din cauza unor dueluri mai bărbăteşti între fotbalişti. Aşa arată terenul în momentul acesta, fiindcă nu a mai plouat de mult timp. Alte echipe nu s-au plâns de starea terenului. Dacă dl. Busuioc nu ştie să piardă, e treaba dumnealui, a precizat Cristian Cocea. (M.C.)

********

ŞTIRE INIŢIALĂ: Lidera la zi a Ligii a V-a se plânge că a avut de suferit din punct de vedere fizic la meciul din deplasare cu Arsenal Văleni. De vină a fost terenul!

„Meciul a fost rău din cale afară. Terenul este extrem de prost. Am plecat acasă cu 4 accidentaţi, jucători titulari, toţi cu entorse. Gorea, de exemplu, nici nu a vrut să intre şi am fost nevoit să fiu de acord cu el. Nu căutăm scuze pentru scor, dar adevărul este că nu am putut să ne facem jocul, din cauza terenului. Pentru etapa viitoare încercăm să chemăm de la Bucureşti jucătorii care sunt plecaţi la muncă”, a declarat, supărat, Florin Busuioc, antrenorul formaţiei Bravo Bodeşti.

„Deşi reprezentantul lor, dl. Busuioc, a acuzat starea terenului, îi aduc aminte de alte terenuri pe care a evoluat în Liga a V-a. Nu trebuie să dea vina pe terenul de pe Arsenal Arena, fiindcă ambele echipe am jucat pe el, cu faze frumoase, de fotbal-spectacol, însă noi am fost mai motivaţi”, a precizat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.

Vă reamintim că duminică, 6 mai, derby-ul Arsenal Văleni-Bravo Bodeşti s-a încheiat cu scorul de 5-2 (2-0), prin golurile marcate de Bălăiţă (2), Vlad Căutişanu, Cojocea şi Nistor/Nuţu (2). (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Bravo Bodeşti)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod galben de vânt în regiunea Nord Est

Vremea instabilă continuă în Regiunea de Nord a țării....

Urban Grup Environment: Drept la replică

În temeiul art. 41 din Legea nr. 504/2002 privind...

Accident la Câmpulung Moldovenesc în care a fost implicată și o ambulanță

O coliziune între o mașină și o ambulanță a...

Cât însumează restanțele salariale ale magistraților – peste un miliard de euro

Restanțele salariale ale magistraților, suma datorată conform Înaltei Curți...

Botoșani. Muncă de Sisif pentru pompieri la un incendiu produs la o stână din Cristești

Pompierii botoșăneni intervin, de mai bine de patru ore,...

Cod galben de vânt în regiunea Nord Est

Vremea instabilă continuă în Regiunea de Nord a țării....

Urban Grup Environment: Drept la replică

În temeiul art. 41 din Legea nr. 504/2002 privind...

Cât însumează restanțele salariale ale magistraților – peste un miliard de euro

Restanțele salariale ale magistraților, suma datorată conform Înaltei Curți...

FOTO. Accident pe E85. Au fost implicate două mașini și un autocar

Actualizare: „Ambele persoane au fost monitorizate și ulterior au...