ACTUALIZARE INCENDIU TURTUREŞTI: A vrut să aprindă focul şi s-a ales cu arsuri grave!

ACTUALIZARE: Un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Turtureşti, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, cu arsuri de gradul I şi II, pe spate şi mâini, după ce a vrut să aprindă focul în centrala pe lemne. Incidentul a avut loc la ora 14:30, când au fost anunţaţi pompierii despre incendiul de la locuinţa din Turtureşti (Girov).

„S-a intervenit cu 10 subofiţeri, două autospeciale cu apă şi spumă şi o specială SMURD. La faţa locului a fost găsit un tânăr care prezenta arsuri de gradul I pe spate şi de gradul doi pe antebraţe. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean. Incendiul s-a manifestat doar în camera centralei”, a declarat  slt. Adrian Rotaru, purtător de cuvânt ISU Neamţ.

Pompierii susţin că incendiul a izbucnit în momentul în care tânărul a vrut să facă focul în centrală. În loc de motorină a folosit benzină şi a manevrat greşit lichidul inflamabil. Acum se lucrează la evaluarea pagubelor, spaţiul de locuit nu a fost afectat. (G.BUFTEA)

*****

FOTOGRAFII:

(FOTO: Ştefan DAN)

******

ŞTIRE INIŢIALĂ: În acest moment, pompierii se străduiesc să stingă un incendiu declanșat la o locuință din Turturești, comuna Girov. Din primele informații, se pare că a izbucnit în momentul când tânărul locatar al casei a încercat să aprindă focul în centrală folosind benzină. Tânărul a suferit arsuri și a fost preluat de medici, iar pompierii se luptă cu flăcările. REVENIM CU AMĂNUNTE.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora