Actualizare: Potrivit inspectorului școlar general, prof. Viorel Stan, este foarte posibil ca în urma controlului de la DSP unitatea școlară să fie închisă până la remedierea situație, ca o măsură de protecție pentru copii.
**************
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Neamț au intrat joi, 3 martie, în Grădinița ”Floare de Colț” (structură a Școlii Gimnaziale ”Daniela Cuciuc”), pentru a lua probe de sanitație, după ce mai mulți preșcolari au fost internați la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț. Potrivit DSP, vineri, 26 februarie „s-a prezentat la secția Pediatrie a SJU un copil de 3 ani, cu vărsături alimentare, greață și 2 scaune diareice. Din relatările mamei, copilul a vărsat la 3 ore de la masa de prânz, servită la Gradinita ”Floare de Colț”. În zilele de 27, 28 februarie, în serviciul de Pediatrie SJU s-au prezentat 8 copii, de 3-5 ani, de la aceeași grădiniță cu vărsături, greață, dureri abdominale și scaune diareice. Dintre acestia, 3 au fost internați la Pediatrie și 1 copil la Boli Infecțioase. Formele de boală au fost ușoare (5) și medii (4); toți cei 4 copii au fost externați începând din 29 februarie, până în 2 martie. Precizăm că în 26 februarie au consumat masa la grădiniță 182 de copii (mic dejun și prânz).”
Miercuri, 2 martie, în grădiniță au fost prezenți 172 copii. Deși rezultatele complete ale probelor de sanitație nu vor fi gata până luni, 7 martie, suntem în măsură să vă spunem că unele rezultate au confirmat nereguli la grădiniță, fapt pentru care unitatea de învățământ va primi și sancțiuni. Vom reveni cu detalii.
Măsuri și recomandări impuse de către specialiștii DSP Neamț:
- ancheta epidemiologică, măsurile antiepidemice şi controlul igienico-sanitar;
- triaj epidemiologic zilnic al copiilor ce consumă masa la şcoală;
- diagnosticarea, izolarea, tratarea bolnavilor;
- curățenie și dezinfecție zilnică;
- recoltare probe de aeromicrofloră și spălături suprafețe;
- controlul igienico-sanitar și evaluare a modului de efectuare a curățeniei, dezinfecție și a stocurilor de materiale, în grădiniță cu accent pe blocul alimentar și sala de servire a mesei;
- recoltări coproculturi suspecţi şi bolnavi – 3 probe, toate cu rezultate negative; s-au recoltat un număr de 10 coproculturi la personalul de îngrijire și din blocul alimentar, urmând să se investigheze educatoarele și celelalte categorii de personal din unitate;
- recoltarea probelor de alimente nu s-a putut efectua fiind mai mult de 48 de ore de la păstrare.
Comunicatul integral, aici. (M. TEODOROF)