Actualizare 17 iunie, ora 9.25: După ce au lichidat incendiul, pompierii au stabilit că flăcările au izbucnit din cauza unor scântei, produse de un aparat de sudură cu care a lucrat un muncitor. Banda transportoare, în lungime de 180 de metri, a ars în totalitate, cu tot cu elementele de rulare.
Actualizare 22:45: Mai erau câteva focare mici, dar pompierii erau optimişti că vor lichida incendiul în cel mai scurt timp. Vor urma procedurile pentru identificarea cauzei exacte şi stabilirea pagubelor.
*******
Actualizare 22.05: Pompierii au reușit să stingă flăcările de la turn și se concentrează asupra părții din banda transportoare care are în continuare flacără deschisă.
*****
Actualizare: Pompierii au început să stingă partea de bandă care ardea cu flacără deschisă. Restul fabricii funcționează și la această oră. Localnicii angajați au venit să dea o mână de ajutor. Pompierii au solicitat să fie întreruptă tensiunea, pentru a putea da cu apă și în interior. Banda transportoare nu poate fi stinsă în acest moment. Eforturile pompierilor par a se concentra pe stingerea turnului și a porțiunii de bandă adiacentă, dar din turn continuă să iasă un fum gros.
Vom reveni cu amănunte.
Acum aproximativ o oră a luat foc o bandă transportoare din capătul dinspre Tașca al fabricii de ciment. Banda este lungă de câteva zeci de metri și arde pe toată lungimea ei. Incendiul s-a extins și la unul dintre silozurile aprovizionate de banda transportoare, acolo încercându-se stingerea lui folosind autoscara. Șapte mașini de intervenție plus autoscara se află la fața locului, având în vedere potențialul de extindere a incendiului.
Pe marginea drumului sunt zeci de oameni care filmează și asistă la intervenție.