O mașină cu numere de Mureș se pare că a ratat o curbă și s-a răsturnat în zona Izvoare, la ieșirea din municipiul Piatra Neamț. Autoturismul este destul de avariat, în el afându-se  două persoane, care au ieșit singure și au fost duse deja la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Vom reveni cu amănunte.

Actualizare: Autoturismul, marca Ford Focus, a ”prins” o parte din acostament și, după câțiva metri, s-a răsturnat pe câmp. Mergea dinspre satul Izvoare, comuna Dumbrava Roișie, înspre Mărgineni. Primii care au ajuns la fața locului au fost polițiștii de la postul din comună, apoi au venit echipajele de poliție rutieră, care trebuie să stabilească ce s-a întâmplat. Pompierii de la descarcerare n-au mai intervenit, pentru că ambii ocupanți au ieșit singuri din autoturismul răsturnat.

Un localnic a oprit speriat când a văzut mașina răsturnată. Numărul din față sărise și, pentru o clipă, până l-a întrebat pe-un polițist, a crezut că e autoturismul fiului lui. S-a liniștit când a aflat că e vorba despre numere de Mureș și și-a văzut de drum.

Victimele au fost transportate la UPU, cu ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. Este vorba despre doi bărbați, unul de 43 și celălalt de 50 de ani. Ambii aveau traumatisme cranio-cerebrale, iar cel de 43 de ani, care a condus autoturismul, acuza dureri în zona coloanei cervicale. Paramedicii au constatat că amândoi miroseau a băutură.

 

Articolul precedentGheorghe Ștefan, trimis din nou în judecată după un denunț a lui Petru Paleu
Articolul următorInspectorul Ioan Milea interesat de… pescuit
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.