Actualizare: Din cercetările făcute de poliţişti a rezultat că femeia, trecută de 50 de ani, a fost dată dispărută de la începutul lunii mai. De altfel, starea în care se afla cadavrul confirmă ipoteza că a stat zile în şir în apă. Femeia era de loc din Zăneşti, iar poliţiştii l-au căutat prin sat pe concubinul ei, plecat să lucreze, cu ziua, pentru a avea cine să facă recunoaşterea. Cadavrul a fost transportat la morgă, iar cercetările continuă pentru a se stabili dacă a fost vorba despre un accident sau despre suicid. (C.M.)
**************
Știre inițială: Cadavrul unei femei a ieşit la suprafaţa apei, în zona grătarelor de la microhidrocentrala din Zăneşti, astăzi, 19 mai. Corpul neînsufleţit a fost observat de un angajat al Hidroelectrica, iar acesta a anunţat pompierii. Militarii s-au dus la intervenţie cu o autospecială şi o barcă şi au scos femeia din apă. Urmează ca poliţiştii să stabilească cine este şi cum a ajuns în canal. (C.M.)