0:00

ACTUALIZARE: Din cercetările făcute de polițiști a rezultat că bărbatul, care are 51 de ani și este din Timișești, conducea o motocositoare pe Drumul Comunal 6, din localitatea Răucești, iar într-o porțiune de drum în pantă a pierdut controlul asupra direcției. Utilajul s-a izbit în parapetul metalic al unui pod, după care s-a răsturnat în albia pârâului, surprinzând bărbatul care a încercat să sară. Victima a fost testată cu etilotestul și avea o concentrație de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul neînmatriculat. (C.M.)

************

ŞTIRE INIŢIALĂ: Un tractor a căzut într-un pârâu din localitatea Răucești, astăzi, 10 iunie, și l-a strivit pe tractoristul care a încercat să sară din mers. La ora 11,45 pompierii s-au dus la locul accidentului și au constatat că bărbatul este prins între tractor și un mal de pământ. El era în stare de conștiență, dar avea picioarele blocate.

Câteva minute mai târziu a fost extras de sub utilaj și predat echipajului SMURD care l-a transportat la spital. (C.M.)

ACTUALIZARE Bărbat strivit de tractor într-un pârâu din Răucești. Foto și video, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Articolul precedent„Școala Curioșilor” la Palatul Copiilor Piatra Neamţ (8-13 iulie)
Articolul următorDin nou COD GALBEN, de instabilitate atmosferică, în Regiunea Nord-Est
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.