ACTUALIZARE: Poliţiştii au stabilit că bărbatul scos din râul Moldova în apropierea hidrocentralei din Roman, este un localnic din Horia, în vârstă de 58 de ani. El a plecat de acasă din ziua de 22 aprilie şi fusese reclamat ca dispărut de familie. Urmează să se stabilească în ce împrejurări şi-a pierdut viaţa. Pe cadavru nu erau urme de violenţă, însă cauza decesului va fi stabilită după efectuarea necropsiei. (C.M.)
*******
ŞTIRE INIŢIALĂ: Un angajat al Hidrocentralei de la ieșirea din Roman a anunțat pompierii în această după- amiază, 30 aprilie, că în râul Moldova, spre Cotu Vameș plutește un cadavru.
Cinci subofițeri cu o barcă au plecat la intervenție, urmând să scoată la mal trupul neînsuflețit. Este vorba despre un bărbat. Urmează ca polițiștii să facă cercetări și să stabilească în ce împrejurări și-a pierdut viața. Vom reveni cu detalii. C.M.