ACTUALIZARE: ANM a prelungit, până la ora 19:00, avertizarea COD GALBEN decretată pentru zonele montane ale judeţelor Neamţ şi Suceava. „La altitudini de peste 1.700 m, se vor semnala intensificări ale vântului, ce vor atinge și depăși la rafală 90-100 km/h. Ninsoarea spulberată va determina reducerea vizibilității”, precizează ANM. (M.C.)
********
ŞTIRE INIŢIALĂ: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, 21 februarie, avertizări COD GALBEN pentru judeţele Neamţ, Suceava şi Vaslui.
În cazul judeţului Vaslui, avertizarea este valabilă până la ora 11:00. ANM semnalează: „ceață care determină scăderea vizibilității, local sub 200 metri, izolat sub 50 metri” şi, local, „existenţa condițiilor de polei”.
Sunt vizate de codul galben următoarele localităţi: Bârlad, Huși, Murgeni, Vaslui, Albești, Alexandru Vlahuță, Arsura, Băcani, Banca, Berezeni, Blăgești, Bogdana, Bogdănești, Bogdănița, Boțești, Bunești-Averești, Ciocani, Costești, Crețești, Deleni, Dimitrie Cantemir, Dodești, Drânceni, Duda-Epureni, Epureni, Fălciu, Fruntișeni, Găgești, Grivița, Hoceni, Ibănești, Ivești, Lipovăț, Lunca Banului, Mălușteni, Miclești, Muntenii de Jos, Muntenii de Sus, Oltenești, Pădureni, Perieni, Pochidia, Pogana, Pogonești, Roșiești, Solești, Stănilești, Șuletea, Tanacu, Tătărăni, Tutova, Văleni, Vetrișoaia, Viișoara, Vinderei, Vutcani, Zorleni.
Avertizarea pentru judeţele Neamţ şi Suceava vizează zona montană şi este valabilă până la ora 13:00. „Se vor semnala, la altitudini de peste 1.700 metri, intensificări ale vântului, ce vor atinge și depăși la rafală 90 km/h. Fenomene asociate: zăpadă spulberată ce determină reducerea vizibilității”, precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU)