ACTUALIZARE: Polițiștii au stabilit că autoturismul era condus de femeia care are 32 de ani și este din Timișești. Ea nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată și mașina a fost lovită de trenul care circula pe ruta Pașcani-Târgu Neamț. Soțul conducătoarei auto, care are tot 32 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu plagă deschisă, și a fost transferat de la Spitalul Târgu Neamț la Spitalul Județean de Urgenţă Neamț, pentru investigații de specialitate. Femeia și copilul, în vârstă de 2 ani, au rămas pentru supraveghere și investigații la CPU Târgu Neamț. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic și rezultatul a fost negativ, iar în cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. (C.M.)
****************
ŞTIRE INIŢIALĂ: Un autoturism în care se aflau trei persoane (mama, tata și un copil de 2 ani) a fost lovit de tren la Crucea Sf. Andrei din satul Preuțești, comuna Timișești. Toți ocupanții mașinii au fost răniți, în starea cea mai gravă fiind bărbatul.
“Niciuna dintre cele 3 persoane n-a rămas încarcerată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. “La locul evenimentului s-au deplasat mai multe ambulanțe, inclusiv ambulanța SMURD de terapie intensivă, dar și o autospecială, cu 5 subofițeri”. Vom reveni cu detalii. (C.M.)