Actriţa Isabela Neamţu a câştigat, săptămâna trecută, procesul cu Metrorex, intentat după ce compania i-a folosit vocea timp de 7 ani fără a o remunera pentru acest lucru, relatează gandul.info.
Actriţa era cea care îi anunţa pe călători ce staţie urmează, precum şi toate informaţiile necesare călătorilor. Ea a participat la un casting pe care l-a şi câştigat, dar Metrorex nu a mai anunţat-o acest lucru ulterior.
Anunţată de un coleg care i-a recunoscut vocea, actriţa şi-a cerut drepturile în instanţă, iar acum a câştigat, scrie reportervirtual.ro. Isabela Neamţu ceruse 170.000 de euro, însă a obţinut până la urmă doar 4.300 de dolari.
”Suma reflectă destul de corect, zic eu, standardul de plată pe drepturi de autor al unui artist român în clipa asta. Dar în nici un caz nu e echitabil pentru furtul de proprietate intelectuală făcut de Metrorex şi folosirea ilegală, timp de 7 ani, a înregistrării”, a declarat Neamţu. Un interviu cu actriţa Isabela Neamţu puteţi citi AICI. (ZCH NEWS; FOTO: Facebook)