Actorii de la „Rareș” au jucat pentru copiii centrelor de plasament

Copiii din centrele de plasament „Elena Doamna” și „Ion Creangă” din Piatra Neamț au avut parte, joi seară, 9 iunie, de o surpriză memorabilă, fiind spectatorii unei reprezentații de excepție a talentaților actori de la Colegiul Național „Petru Rareș”. Trupa „TeenAct” a cunoscutului colegiu pietrean a jucat pentru copiii celor două centre de plasament piesa „Ai grijă pe unde mergi”, creată și regizată chiar de liceeni și care a avut premiera recent la Teatrul Tineretului.

Inimoșii actori au vrut să ofere o seară de neuitat colegilor lor de generație care se află în centrele de plasament astfel încât joi seară, pe scena sălii de festivități a Complexului de Servicii „Elena Doamna” au dat o reprezentație demnă de profesioniști. Piesa, care i-a purtat pe spectatori prin Paris sau Moscova, a fost primită cu mult entuziasm și aplauze furtunoase de copiii și adolescenții celor două centre, unii exprimându-și dorința de a deveni și ei „actori”, molipsindu-se de entuziasmul rareșiștilor.

Și tinerii din trupa „TeenAct” au fost cuceriți și impresionați de rezidenții celor două centre și au declarat la unison că vor păstra legătura și vor veni să joace în fața acestora ori de câte ori vor pune în scenă o nouă premieră. (DGASPC Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A murit în sala de așteptare a Poliției Municipiului Bacău

Un bărbat de 75 de ani, din comuna Cleja,...

Neamț. Incendiu de proporții în comuna Cordun

Locuința unei familii din comuna Cordun a fost grav...

Concurs pentru șefii CAS din Nord-Est: posturi vacante în Neamț, Suceava și Vaslui

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a scos din...

Direcția Silvică Neamț: repopulări de păstrăv pe Tarcău, Borca și lacul Iapa

Direcția Silvică Neamț are și alte „preocupări” pe lângă...

Vaslui. Incendiu devastator provocat de o candelă lăsată nesupravegheată

Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii...

Neamț. Incendiu de proporții în comuna Cordun

Locuința unei familii din comuna Cordun a fost grav...

Direcția Silvică Neamț: repopulări de păstrăv pe Tarcău, Borca și lacul Iapa

Direcția Silvică Neamț are și alte „preocupări” pe lângă...

Vaslui. Incendiu devastator provocat de o candelă lăsată nesupravegheată

Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii...

Bacău. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a...