Echipele de control, aflate sub autoritatea prefectului, au continuat acțiunile pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19 și în ziua de Ajun, precum și în zilele de Crăciun. În total, în zilele de 24, 25 și 26 decembrie au fost aplicate amenzi în valoare de 24.000 de lei.
Pe 24 decembrie, au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate 68 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 106 mijloace de transport și au fost legitimate 1.561 de persoane, dintre care 45 nu purtau mască. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 10.000 de lei și include o amendă de 2.000 de lei al cărei ”beneficiar” a fost administratorul unui local public din Tarcău, unde se desfășura un eveniment privat, la care participau 20 de persoane.
În prima zi de Crăciun au fost verificate 38 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 42 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.156 de persoane, dintre care 53 au fost sancționate pentru că nu purtau mască în spațiile publice. Alte 5 sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor care n-au respectat interdicțiile privind deplasarea pe timp de noapte. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 7.000 de lei.
În ziua de 26 decembrie, au fost organizate 9 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate 13 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 35 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.056 de persoane.
”Echipele de control au depistat 57 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”De asemenea, o sancțiune contravențională a fost aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 7.000 de lei”.
Polițiștii le reaminetesc cetățenilor că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții motivate de:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.
C.M.