Acțiune de descurajare a infractorilor din Roman

Zeci de polițiști, însoțiți de mascații de la Serviciul de Acțiuni Speciale, și de jandarmi au împânzit municipiul Roman duminică, 28 ianuarie, într-o acțiune vizibilă de descurajare a infracțiunilor stradale. A fost un semnal pentru hoții și tâlharii care nu se mai ascund la adăpostul întunericului, dar și pentru cei care au ajuns să se răzbune pe polițiști (a se vedea incendierea mașinii comisarului Bodron).

Acțiune de descurajare a infractorilor din Roman„Activităţile au vizat prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a faptelor care tulbură ordinea și liniștea publică, depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni, fiind desfășurate și două perchiziții domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor contra patrimoniului. Astfel, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, polițiștii au efectuat controale punctuale în pieţele Smirodava, Centrală, dar și în Cartierul muncitoresc, zona Strada Nouă și în autogări. Totodată, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi a abaterilor rutiere, poliţiştii au acţionat în zona Nicolae Bălcescu, pe străzile Martir Cloșca, Banatului, Toma Stelian, Tudor Vladimirescu, bulevardele Republicii și Roman Mușat, precum şi în alte zone de pe raza de competenţă”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Au fost verificate 36 de localurile publice și 9 săli de jocuri de noroc, ocazie cu care au fost legitimate 65 de persoane. De asemenea au fost instituite trei filtre în trafic, iar 35 de autoturisme au fost verificate în amănunt. Polițiștii au aplicat 15 amenzi, în valoare de 15.000 de lei atât pentru încălcarea  Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, cât și a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...