Zeci de polițiști, însoțiți de mascații de la Serviciul de Acțiuni Speciale, și de jandarmi au împânzit municipiul Roman duminică, 28 ianuarie, într-o acțiune vizibilă de descurajare a infracțiunilor stradale. A fost un semnal pentru hoții și tâlharii care nu se mai ascund la adăpostul întunericului, dar și pentru cei care au ajuns să se răzbune pe polițiști (a se vedea incendierea mașinii comisarului Bodron).

politia roman“Activităţile au vizat prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a faptelor care tulbură ordinea și liniștea publică, depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni, fiind desfășurate și două perchiziții domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor contra patrimoniului. Astfel, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, polițiștii au efectuat controale punctuale în pieţele Smirodava, Centrală, dar și în Cartierul muncitoresc, zona Strada Nouă și în autogări. Totodată, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi a abaterilor rutiere, poliţiştii au acţionat în zona Nicolae Bălcescu, pe străzile Martir Cloșca, Banatului, Toma Stelian, Tudor Vladimirescu, bulevardele Republicii și Roman Mușat, precum şi în alte zone de pe raza de competenţă”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Au fost verificate 36 de localurile publice și 9 săli de jocuri de noroc, ocazie cu care au fost legitimate 65 de persoane. De asemenea au fost instituite trei filtre în trafic, iar 35 de autoturisme au fost verificate în amănunt. Polițiștii au aplicat 15 amenzi, în valoare de 15.000 de lei atât pentru încălcarea  Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, cât și a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. (C.M.)

Articolul precedent“Remember Cenaclul Flacăra”, “Elixir” şi “Gaiţele” la Cinema “Dacia”
Articolul următorPreşedintele CJ Neamţ a fost arestat * Minuta instanţei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.