Polițiștii au stabilit că accidentul mortal, din noaptea de 13 spre 14 iunie, de la Hanu Ancuței s-a produs pe fondul vitezei excesive.
”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 18 ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe DN 2 – E 85, în afara localității Tupilați, iar pe fondul vitezei excesive, autoturismul a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore, după care s-a răsucit, moment în care conducătorul auto a căzut din autoturism, iar vehiculul a reintrat pe partea carosabilă, unde s-a răsturnat”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Teodor Eduard Bălan, din comuna Cristești, Iași, a murit pe loc. Echipajul medical de pe o ambulanță care se întorcea de la o intervenție a constatat decesul. Tânărul are poză pe Facebook cu autoturismul, marca VW Passat, pe care probabil l-a primit cadou, anul trecut, la majorat. Permisul de conducere l-a obținut în luna octombrie a anului 2019. Pe 4 iulie, tânărul ar fi trebuit să împlinească 19 ani.
C.M.