Patru tineri din Săvineşti şi-au terminat în compania poliţiştilor şi a cadrelor medicale petrecerea din seara de 9 februarie, după ce au fost implicaţi într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc pe DN 15, în localitatea Dumbrava Roșie. În timp ce un tânăr, de 23 de ani, din Săvinești, conducea un autoturism în direcția Bacău-Piatra Neamț, nu a păstrat o distanță corespunzătoare şi s-a ciocnit de un altul, condus regulamentar, de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Dumbrava Roșie. După impact, acesta și doi din pasagerii petrecărețului au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii spun că ”ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv pentru tânăr și negativ pentru bărbat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”.
Un alt accident s-a petrecut în Crăcăoani. Pe când se afla la volanul autoutilitarei sale, un bărbat în vârstă de 40 de ani a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în șanțul drumului național 15C. Bărbatul a fost dus la Spitalul Târgu Neamț, cu plagă frontală și traumatism toracic. I-a fost verificată alcoolemia, iar rezultatul a fost negativ. Din primele cecertări, se pare că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. (G.B.)