Accidente în Neamţ: taximetrist în comă, cal omorât de maşină

Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Piatra-Neamţ, se află în comă la Spitalul Judeţean, după ce-a provocat un accident, sâmbătă, 18 noiembrie, în satul Doina, din comuna Girov. Bărbatul conducea o Dacia Duster, în regim de taxi, circula în direcţia Izvoare-Mărgineni, iar în intersecţia cu DJ 156 A n-a acordat prioritate unei autoutilitare, care se deplasa în direcţia Roznov-Girov. Impactul a fost violent, atât taximetrul, cât şi autoutilitara, care era condusă de un bărbat de 32 de ani, din Suceava, ajungând în afara părţii carosabile. Taximetrul a lovit o maşină de teren, care era staţionată, iar autoutilitara, care tracta o platformă pe care se aflau două autoturisme, s-a răsturnat. Şoferul autoutilitarei a fost rănit uşor, în schimb taximetristul era în comă când a fost preluat de ambulanţă şi dus la spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal în cauză şi fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Accidente în Neamţ: taximetrist în comă, cal omorât de maşinăSâmbătă seara, în jurul orei 20:00, a avut loc un alt accident la limita dintre comuna Ceahlău şi staţiunea Durău. Un tânăr localnic, aflat la volanul unui autoturism, a lovit un cal, care se afla liber, noaptea, pe drum. Impactul a fost fatal pentru animal. Şoferul, despre care se credea iniţial că a plecat de la locul accidentului, a fost găsit în apropiere, întrebând din casă în casă al cui este calul. Poliţiştii l-au găsit în cele din urmă pe proprietarul animalului şi l-au sancţionat pentru că l-a lăsat, nesupravegheat, pe şosea. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...