Două femei din localităţile Caşin şi Traian (Bacău) au murit, duminică, 20 decembrie, în urma unor accidente rutiere.
Ambele victime au făcut eroarea fatală de a traversa şoseaua prin loc nepermis, fără să se asigure.
“În jurul orei 4:45, pe DJ 115 A, în localitatea Caşin, un tânăr, de 24 de ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat o persoană de sex feminin, de 66 de ani, din comună. Conducătorul auto a fost testat alcooltest, iar rezultatul a fost negativ”, se menţionează în comunicatul de presă al IPJ Bacău.
“În jurul orei 18:00, în localitatea Traian, un bărbat, de 60 de ani, care conducea un autoturism pe directia Traian-Bacău, a surprins si accidentat o localnică, de 82 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ”, mai precizează poliţiştii din Bacău.
În ambele cazuri s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. (ZCH NEWS)