WhatsApp Image 2023 08 25 at 15.27.43Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital cu mai multe traumatisme după ce a pierdut controlul mașinii și a plonjat în albia unui pârâu. S-a întâmplat pe 25 august în localitatea Bicaz Chei, apelul pentru ajutor prin numărul unic de urgență 112 fiind înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 12:00.

Au intervenit militarii din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă de intervenție și o ambulanță SMURD, precum și salvatorii de la Ambulanța Neamț.

La sosirea militarilor, victima era scoasă din autoturism de localnici și de un echipaj de ambulanță de la Bicaz și, împreună, au evacuat-o din albia pârâului la ambulanță. Persoana în cauză este un tânăr de 21 de ani, care a fost preluat conștient, dar cu multe traumatisme de către echipajul TIM, și a fost transportat la spital”, anunță ISU Neamț. Urmează ca polițiștii rutieri să stabilească cauzele și condițiile în care a avut loc accidentul.

FOTO ISU Neamț

(G.S.)

Articolul precedentFinanțiștii continuă protestele, după eșecul negocierilor de ieri
Articolul următorO șoferiță a fugit după ce a făcut accident pe „zebră”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.