Știre actualizată. Accident pe barajul Bicaz: se circulă alternativ, pe un sens

Actualizare: „Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că, un bărbat de 50 de ani, din Bicaz, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 15,  pe direcția Poiana Teiului – Bicaz, pe fondul neadaptării vitezei pe un segment de drum în curbă, ar fi intrat în parapetul de pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma producerii accidentului rutier, a rezultat rănirea motociclistului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, anunță Poliția Neamț. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru  săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Știre inițială: Un eveniment rutier în care a fost implicat cel puțin un motociclist a avut loc în urmă cu puțin timp în zona barajului de la Bicaz.

Din primele informații grupul din care făceau parte mai mulți motocicliști ar fi traversat barajul, venind din direcția Hangu către Bicaz. Ulterior unul dintre aceștia a ratat curba și ar fi intrat în parapetul de pe marginea drumului. La acest moment se circulă alternativ, pe o singură bandă, fiind cozi de câțiva kilometri pe ambele sensuri de mers.

Vom reveni cu amănunte.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...