Actualizare: IPJ Neamț a oferit detalii suplimentare despre accidentul de la Cordun:
„Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din județul Bihor, conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, pe sectorul de drum DN2-E85, în afara localității Cordun, din direcția Suceava spre Roman, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus și intrând în coliziune cu două autoturisme și un alt ansamblu de vehicule”.
În urma impactului un șofer de 22 de ani, din Suceava, a decedat. Au fost și doi răniți, o tânără de 19 ani, pasageră în același autoturism, și conducătorului ansamblului auto.
Actualizare: „Din păcate, victima, un bărbat de 23 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Medicul de pe ambulanța SMURD TIM a declarat decesul acestuia”, precizează un comunicat al ISU Neamț.
FOTO: ISU Neamț
Actualizare: Conform informațiilor furnizare de ISU Neamț, „în accidentul rutier au fost implicate 2 TIR-uri și două autoturisme. În autoturisme se aflau câte două persoane iar în TIR-uri erau doar conducătorii auto”.
Știre inițială: Un eveniment rutier grav soldat, din primele informații, cu decesul unei persoane, a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN 2 – E 85. S-a întâmplat în zona depozitului Lidl de la ieșirea din Roman către Iași. „Traficul este blocat. O persoană decedată, din primele date”, a anunțat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.
Vom reveni cu amănunte.
(G.S.)
FOTO: IPJ Neamț