Accident mortal la Târgu Neamț

Un eveniment rutier soldat cu decesul unei tinere a avut loc luni, 19 iunie, pe Drumul Național 15B, în afara localității Târgu Neamț. Anchetatorii au fost anunțați prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 22:00.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 21 ani, din Timișești, conducea un autoturism, pe direcția Târgu Neamț spre Timișești, ar fi acroșat o femeie de 31 de ani, din județul Iași, ce se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor“, conform IPJ Neamț.

În urma impactului violent, femeia și-a pierdut viața. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul  comiterii infracțiuni de ucidere din culpă.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...