Astăzi, 1 aprilie, pe la ora 10, o angajată a firmei Brantner Servicii Ecologice Piatra-Neamț a murit, după ce a fost agățată în banda transportoare deșeuri. Femeia (44 de ani) n-a avut nici o șansă, întrucât gluga i-a fost prinsă și a fost ștrangulată. „Femeia s-ar fi aplecat după ceva și atunci gluga i-a fost prinsă în banda transportoare, a strâns-o de gât și așa a murit. Eram aici, la sediu, când s-a întâmplat nenorocirea. Mai erau câțiva salariați acolo, dar nu și-a dat nimeni seama că femeia a dispărut. Am sunat la 112 cred că pe la 10 fără un sfert , nu știu exact. Înainte de pauza de masă s-a întâmplat. Au venit imediat pompierii și ambulanța, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Femeia lucra la noi de vreo 5 ani, a lucrat și soțul ei la noi, o familie serioasă. Au doi băieți. Eu sunt în stare de șoc, din 1997 lucrez în domeniu, dar niciodată nu am trecut prin așa ceva. Este teribil de cumplit și pentru familie”, a declarat Mihaela Sandu, director executiv al firmei Brantner Piatra-Neamț.
Echipajul de descarcerare de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț a ajuns la fața locului și un echipaj SAJ Neamț. „Prin apel la 112, la ora 09:50, pompierii au fost înștiințați despre faptul că o persoană este prinsă într-un utilaj pentru sortarea deșeurilor la SC Brantner Servicii Ecologice din municipiul Piatra Neamț. La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ. Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au extras din utilaj (bandă transportoare pentru sortarea deșeurilor) o femeie în vârstă de 44 de ani ce nu prezenta semne vitale”, a precizat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Poliția este la locul accidentului de muncă mortal și face cercetări. Cazul va fi anchetat și de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț, pentru a stabili ce norme de protecția muncii au fost încălcate și cine răspunde.
C.I.