accident-noaptea-05-2Un accident stupid, care a dus la moartea unei femei, s-a petrecut, în seara de 20 noiembrie, pe  DJ 155I, în localitatea Davideni, din comuna Țibucani. Victima, care avea 80 de ani, mergea pe partea carosabilă și a fost acroșată de oglinda retrovizoare de pe partea dreaptă a unei autoutilitare, ce se deplasa în direcție Totoiești – Păstrăveni. La volan se afla un bărbat, de 51 de ani, din Pipirig.

”În urma impactului, femeia a fost accidentată, survenind decesul acesteia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Cercetările în cauză sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Având în vedere că se întunecă devreme, iar majoritatea drumurilor din mediul rural sunt neiluminate, cea mai prudentă conduită pentru pietoni este să poarte lanterne sau îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, astfel încăt să fie “vizibili” pentru șoferi. (C.M.)

Articolul precedentShopping Center Piatra Neamț: model de bune practici în construcții pentru Primărie
Articolul următorHCF Piatra Neamţ, doar egal cu Ştiinţa Bacău
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.