Știre actualizată. Accident mortal în comuna Poiana Teiului

Știre actualizată. Accident mortal în comuna Poiana TeiuluiActualizare: Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, agent Georgiana Pușcașu, polițiștii au fost sesizați în privința accidentul în jurul orei 21.30.

Comunicatul IPJ Neamț îl puteți citi mai jos.

„Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 62 de ani, din județul Suceava, conducea un autoturism pe drumul național 17 B, în localitatea Poiana Teiului, a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”.

Știre inițială: În această seară, 1 septembrie, în satul Galu, comuna Poiana Teiului, un autoturism a dat peste un pieton, care era întins pe șosea. Șoferul unui autoturism a observat accidentul și a apelat la 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Gărzii de intervenție Poiana Teiului cu autospecială complexă de intervenție și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță de la SAJ, conform informațiilor furnizate de ISU Neamț. Din păcate, s-a constatat că bărbatul prins sub autoturism a decedat.

ZCH

Sursă foto: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...