itm padure scaled e1667221167887Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un arbore care a fost doborât. Tragedia s-a petrecut joi, 25 aprilie, în jurul orei 10.00.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, o persoană a fost accidentată în timp ce efectua lucrări de exploatare forestieră, în punctul de lucru din comuna Tarcău”, menționează un comunicat al IPJ Neamț.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 39 de ani, desfășura activități de exploatare forestieră, ar fi fost accidentat de un arbore care a fost doborât, iar în urma accidentării acesta ar fi rămas inconștient”, menționează aceeași sursă.

Din păcate, echipajul de la Ambulanța Neamț a constatat decesul bărbatului.

IPJ Neamț informează că la fața locului s-au deplasat și lucrători ai ITM Neamț „pentru a stabili condițiile în care cei în cauză au desfășurat activități de exploatare forestieră”.

Z.C.

Foto ilustrativă: arhivă

Articolul precedentDetectivii particulari din țară, întâlnire la Piatra Neamț
Articolul următorMugur Cozmanciuc, deputat PNL: „Am finalizat misiunea de observare a alegerilor prezidențiale din Macedonia de Nord”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.