Accident la Vânători-Neamț: o femeie a fost rănită

Accident la Vânători-Neamț: o femeie a fost rănităUn eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc în localitatea Vânători-Neamț. S-a întâmplat pe 8 iunie, în jurul orei 13:00, moment în care au intervenit lucrătorii din cadrul Poliției Târgu Neamț.

“Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie, de 43  de ani, din Vânători-Neamț conducea un autoturism, pe DN 15 B, din direcția Târgu Neamț spre Pipirig, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de o autoutilitară ce se deplasa în fața sa, intrând în coliziune cu aceasta“, anunță Poliția Neamț.

În urma impactului violent, șoferița de 43 de ani a suferit leziuni pentru care a fost transportată la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă într-un dosar penal cu acuze de vătămare corporală din culpă.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident în Piatra Neamț în zona Sălii Polivalente

    Un accident s-a produs în această după amiază, 14 octombrie în Piatra Neamț,...

    Iași „Bursierii Sfintei Parascheva”- Zece tineri premiați pentru excelență!

    Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan a premiat, în cadrul Slujbei Liturgice dedicate...

    FOTO. „Ștafeta Veteranilor” a plecat din Piatra Neamț către Iași

    Voluntarii militari și civili nemțeni, din cadrul asociației Invictus România, au preluat ștafeta...

    Ghidul autoexcluderii: Cum funcționează întreruperea accesului la jocuri

    Autoexcluderea îți permite să iei o pauză de la jocurile de noroc și...

    Neamț. Casă din satul Hoisești spulberată de flăcări

    Locuința unei familii din satul Hoisești, comuna Mărgineni, a fost distrusă în întregime...

    Botoșani. Aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă, confiscate în urma unor percheziții

    Polițiștii au confiscat aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă și 300 de...

    Sfânta Cuvioasă Parascheva – tradiții și obiceiuri

    Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica Creștină strămoșească veacuri de-a rândul. Încă...

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...