Accident în comuna Sagna. Un bărbat transportat la spital

Accident în comuna Sagna. Un bărbat transportat la spitalAstăzi, 20 mai, în jurul orei 13:20, un accident a avut loc în comuna Sagna, când un autoturism în care se aflau două persoane a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

Din fericire, cele două persoane aflate în autoturism au reușit să se autoevacueze înainte de sosirea echipelor de intervenție. Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 74 de ani, a necesitat îngrijiri medicale și a fost asistat de echipajul SAJ, ajuns la fața locului. Acesta a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Roman pentru investigații suplimentare și tratament.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și au repus autoturismul pe roți”, potrivit ISU Neamț.

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Știre actualizată. Clipe dramatice. Doi copii s-au înecat în râul Moldova

Actualizare ora 19.35: În ciuda eforturilor depuse, băieții, doi...

Neamț Și-au făcut „curaj” înaite de a se urca la volan. Mari alcoolemii descoperite la câțiva șoferi

Acțiunile desfășurate de polițiști în ultimele zile s-au soldat...

Accident la Gura Secului. O persoană a fost transportată la spital

Un accident rutier s-a produs astăzi, 26 iulie, în...