0:00

Actualizare: Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a oferit mai multe despre consecințele accidentului.

Persoana în curs de resuscitare (bărbat, 35 de ani) a început deplasarea cu ambulanța SMURD TIM către Iași.

Știre inițială: O coliziune gravă între o autoutilitară care se deplasa pe direcția Făticeni – Roman și două autoturisme având drept rezultat 10 răniți, printre care și doi copii, a avut loc astăzi, în jurul orei 18:30, pe Drumul Național 2 la intersecția cu E 85, în comuna Drăgușeni. Circulația este blocată pe ambele sensuri, informează Infotrafic. Unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani i se aplică manevre de resuscitare, informează ISU Suceava.

Dat fiind numărul mare al victimelor, la fața locului au ajuns importante forțe de intervenție, 8 ambulanțe SAJ Suceava, 2 autospeciale ale pompierilor cu echipament pentru descarcerare, 3 echipaje SMURD și un elicopter.  Pentru buna gestionare a situației a fost activat Planul Roșu de intervenție.

“S-a constituit o echipă operativă formată din polițiști rutieri din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni dar și din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava iar din primele verificări s-a constatat faptul că șoferul unei autoutilitare în care se mai aflau 4 persoane și care se deplasa din direcția Fălticeni către Roman a pătruns pe contrasens unde a lovit succesiv două autoturisme care circulau în coloană din sens opus.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a 2 bărbați (pasageri în autoutilitara care a pătruns pe contrasens), dar și ranirea ușoară a celorlați 2 pasageri din autoutilitara și a șoferului acesteia.

De asemenea, din celelalte doua autoturisme implicate a rezultat rănirea ușoară a 4 adulți și 2 copii, fără probleme majore”, a precizat comisar șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

“În urma evaluării efectuată de cadrele medicale, o victimă este inconștientă, iar celelalte 10 au diferite traumatisme. În momentul de față, primesc îngrijiri medicale și sunt stabilizate, urmând a fi transportate la spital”, a declarat căpitan Alin Găleată de la ISU Suceava.

Toți șoferii implicați în acest grav accident urmează sa fie testați cu aparatul etilotest și să le fie prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă.

Vom reveni cu detalii.

Angela Croitoru

FOTO / VIDEO: ISU Suceava

Articolul precedentȘtire actualizată. Accident cu cinci victime: trafic blocat la Pângărați
Articolul următorRoman, capitala portului popular românesc
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.