Un bărbat de 85 de ani, din Bicaz, și-a pierdut viața, în ziua de 10 august, după ce-a fost lovit de tren. Bărbatul se afla pe calea ferată industrială (urmează să se stabilească în ce împrejurări) când a fost surprins de locomotiva trenului, care circula dinspre fabrica veche, spre stație.
Echipajul de ambulanță, care a ajuns la locul solicitării, a constatat decesul: ”traumatism cranian sever prin accident feroviar, leziuni incompatibile cu viaţa; victima a rămas la locul solicitării”.
Polițiștii au deschis un dosar penal în cauză și urmează să stabilească exact circumstanțele producerii accidentului.
C.M.