Șase pasageri au ajuns la spital, după ce autobuzul în care se aflau a părăsit carosabilul, într-o curba, în zona localității Dospinești, din județul Bacău. S-a întâmplat sîmbătă, 20 august, seara. În autobuz erau 19 persoane și, inițial, a fost instituit codul roșu de intervenție; ulterior, măsura a fost anulată, transmite News.ro.
Din datele culese de polițiști, se pare că șoferul autobuzului a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul a ieșit de pe drum, oprindu-se în câmp.
Din datele culese de polițiști, se pare că șoferul autobuzului a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul a ieșit de pe drum, oprindu-se în câmp.
”Un autobuz la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 34 ani, într-o curbă, a părăsit partea carosabilă, iar, în urma evenimentului rutier, șase persoane au primit îngrijiri medicale”, a declarat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, citată de aceeași sursă.
Inițial, autoritățile au instituit planul roșu de intervenție, dar, la scurt timp, s-a dat ”la loc comanda”, după ce medicii au constatat că victimele sunt rănite ușor. Cei șase răniți, patru femei și doi barbati, au fost externați deja.
Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. (ZCH News)