În noaptea de 26 decembrie, în jurul orei 22:00, un accident rutier s-a produs pe DN 15, în satul Bradu, comuna Grințieș. Un autoturism, condus de o femeie în vârstă de 33 de ani din Neamț, a părăsit partea carosabilă izbindu-se de un parapet metalic și un stâlp din lemn, răsturnându-se pe o parte.
La fața locului au intervenit forțe și mijloace de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului și SAJ Ceahlău. Cele două persoane aflate în autoturism au reușit să iasă înainte de sosirea echipajelor. O femeie de 66 de ani, pasageră, a fost rănită și transportată la CPU Bicaz pentru îngrijiri medicale.
Potrivit înformațiilor transmise de IPJ Neamț, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul pierderii controlului asupra direcției de deplasare, autoturismul derapând pe acostamentul acoperit cu zăpadă.
Conducătoarea auto a fost testată pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
Poliția continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.
Denisa POPA
Foto: ISU Neamț