Actualizare știre: Din păcate, în ciuda eforturilor cadrelor medicale care au efectuat resuscitarea acestora, șoferul autoturismului și o fată de 16 ani, pasager în aceeași mașină, au murit.

Celelalte două victime, o femeie în vârstă de 57 de ani și fata în vârstă de 17 ani găsită pe carosabil, ambele pasagere în autoturism, au fost transportate la CPU Roman în stare foarte gravă.

Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, au stabilit polițiștii rutieri.

“În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Roman, conducea un autoturism pe DC 52, ajuns la intersecția cu DN 2, în afara localității Gherăiești, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autotren, condus de un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din județul Suceava”, precizează inspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Șoferul tirului a fost testat alcoolscopic și s-a stabilit că nu consumase alcool.

Polițiștii au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere și vătămare din culpă.

Actualizare: Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 18:30 și a intervenit ISU Neamț, ISU Iași și Ambulanța Roman. Impactul a fost între un autotren în care se afla doar conducătorul auto și un autoturism în care se aflau patru persoane. Au fost identificate patru victime, din care una în afara autoturismului, iar alte trei erau încarcerate.

După ce au fost descarcerate, victimele au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ în vederea acordării îngrijirilor medicale. Una dintre victimele descarcerate este în stare gravă”, anunță ISU Neamț. Urmează ca polițiștii să stabilească cauzele și condițiile în care s-a produs evenimentul nedorit.

FOTO ISU Neamț

Știre inițială: Seria accidentelor grave pe „Drumul Morții” E85 continuă. Un eveniment rutier soldat cu victime multiple a avut loc cu puțin timp în urmă în localitatea Gherăești. Din primele date evenimentul în care a fost implicat un autotren șu un autoturism s-a întâmplat la intersecția cu DN2 -E85.

Echipajele ajunse la locul evenimentului, au identificat 4 victime: una a fost găsită în afara autoturismului, iar alte trei erau încarcerate. Una dintre victime a fost descarcerată. Se lucrează pentru descarcerarea celorlalte două victime rămase in autoturism”, anunță ISU Neamț.

Conform site-ului Infotrafic, se estima că după ora 19.00 traficul ar putea fi reluat.

Vom reveni cu amănunte.

(G. S.)

Articolul precedentPelerini din toată țara au venit la Iași la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Articolul următorUnde mergem? Degustare de vinuri, stand-comedy , teatru sau karaoke
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.