Accident cu fugă de la locul faptei: victima a decedat, iar șoferul a fost găsit a doua zi

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Secuieni, și-a pierdut viața în mod tragic cu puțin timp înainte de sărbătorile de iarnă. Pieton fiind, a fost acroșat de un ansamblu de vehicule. Șoferul implicat în evenimentul rutier fatal nu a oprit să vadă în ce stare este victima, și-a continuat drumul, fiind găsit abia în ziua următoare. Totul a ajuns la urechile oamenilor legii pe 6 decembrie. În jurul orei 18:42, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost anunțați că pe sectorul de drum DN2-E85, în localitatea Secuienii Noi, se află o persoană căzută pe partea carosabilă, posibil victima unui eveniment rutier.

Accident cu fugă de la locul faptei: victima a decedat, iar șoferul a fost găsit a doua zi„Polițiștii s-au deplasat la fața locului stabilind că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Secuienii Noi. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, iar la data de 7 decembrie a.c., cadrele medicale au declarat decesul acestuia”, anunță IPJ Neamț. În urma investigațiilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în accident a fost implicat un ansamblu de vehicule condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Suceava. Acesta a fost găsit a doua zi, la un depozit logistic din localitatea menționată. A fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Acum este cercetat penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora