Un eveniment rutier soldat cu victime a avut loc astăzi, 6 noiembrie, în localitatea Dolhești din comuna Pipirig. Apelul pentru ajutor, prin numărul unic de urgență a fost înregistrat în dispecerat în jurul orei 13:14 anunțându-se că un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD) și SAJ (o ambulanță). Până la sosirea salvatorilor toate cele patru persoane s-au autoevacuat din autoturism. „Două femei în vârstă de 55 și 56 de ani, pasagere în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și ulterior transportate la CPU Târgu-Neamț”, anunță ISU Neamț.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului. Urmează ca polițiștii rutieri să stabilească cu exactitate cauzele și condițiile care au dus la producerea accidentului.
(G. S.)