Actualizare: „Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 22 de ani, din Grumăzești, conducea un autoturism, pe DJ 155I, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat de 74 de ani, din Urecheni. Din nefericire în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 74 de ani și vătămarea corporală a tânărului de 22 de ani”, anunță Poliția Neamț.
Din primele date ale anchetei se pare că șoferul de 22 de ani ar fi intrat într-o depășire riscantă, nu a mai putut reveni pe sensul lui de mers și a intrat în mașina care circula regulamentar, din sens opus.
FOTO Poliția Neamț
Un eveniment rutier soldat cu două victime a avut loc cu puțin timp în urmă pe Drumul Județean 155L, în localitatea Păstrăveni. În urma impactului dintre două autovehicule două persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind încarcerată, conform informațiilor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție Neamț.
Vom reveni cu amănunte.
(G.S.)