Un bărbat, de 38 de ani, din orașul Roznov, a avut parte de o descoperire neobișnuită și a sunat imediat la 112, în timpul ascensiunii în munții Hășmașului. Luni, 28 iulie 2019, bărbatul a dat peste muniție de război pe un traseu din zona pasului Balaj, care face trecerea spre Tulgheș. El a anunțat descoperirea și a spus dispecerului de serviciu că muniția este lângă un adăpost din pădurea din zona comunei Bicazu Ardelean. munitie hasmas e1564479447452 Pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț au ajuns cu autospeciala de intervenție până într-o zonă accesibilă, după care au urcat circa 6 kilometri pe jos: „Echipa pirotehnică s-a deplasat cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, apoi a urcat 6 kilometri pe jos până la locul indicat de apelant. Militarii au ridicat un proiectil exploziv calibrul 75 mm provenit din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafață de aproximativ 600 metri pătrați şi nu a mai descoperit alte elemente de muniție”, a declarat Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Oricine găsește muniție neexplodată de război trebuie să nu o atingă, să se depărteze la o distanță sigură și să anunțe la 112 descoperirea. Nu se recomandă nici utilizarea muniției la diverse improviații în gospodărie, elementele de muniție fiind instabile și putând exploda la atingere sau tăiere.

(C.I.)

Articolul precedentAdolescentă dispărută de o săptămână
Articolul următorFemeie moartă, găsită de pompieri în casă