A murit, după ce şi-a lovit maşina de un copac!

Un tânăr, de 27 de ani, din Piatra Neamţ şi-a găsit sfârşitul într-un grav accident de circulaţie înregistrat pe DN 15D, Roman-Piatra Neamţ, în localitatea Bozienii de Sus. Poliţia Rutieră apreciază că şoferul nu a respectat restricţia de viteză pe un tronson cu grad ridicat de risc.

A murit, după ce şi-a lovit maşina de un copac!„Din primele cercetări, se pare că, în timp ce un tânăr de 27 de ani, din Piatra Neamț conducea un autoturism pe DN 15D, având direcţia de mers Piatra Neamţ-Roman, într-un sector de drum în curbă la stânga şi de limitare a vitezei la 40 km/h, a pierdut controlul asupra vehiculului și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu un copac”, a spus Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

La faţa locului a intervenit şi un echipaj de la descarcerare. Tânărul a fost transportat, de urgenţă, la Spitalul Municipal Roman, dar eforturile medicilor au fost în zadar. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. (Gianina BUFTEA)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora