În această seară, 25 aprilie, în satul Stânca din comuna Pipirig, un tânăr de 26 de ani a pierdut controlul volanului, mașina a trecut printr-un gard și a intrat într-un stâlp de electricitate pe care l-a și retezat. La locul accidentului au ajuns două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, voluntari din cadrul SVSU Pipirig cu o autospecială de stingere și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ.
Forțele de intervenție l-au găsit pe șofer ieșit din autoturism. Acesta a primit îngrijiri medicale după care a fost transportat la Centrul de Primiri Urgențe Târgu Neamț. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale și pasagerei din dreapta, o femeie de 28 de ani, care a suferit un atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital.
În urma accidentului rutier a fost afectată alimentarea cu energie electrică. O echipă de la Delgaz Grid lucrează în acest moment pentru remedierea avariei.
A.C.