A furat un telefon acum jumătate de an și n-a fost prins

Un individ, care a furat un telefon pe 1 august 2018, nu a fost identificat nici acum, deși a fost filmat de mai multe camere de supraveghere din incinta și din parcarea centrului comercial de unde s-a ”aprovizionat”. După jumătate de an, polițiștii cer sprijinul cetățenilor, cu speranța că astfel îl vor identifica pe cel care și-a însușit un telefon în valoare de 1.300 de lei.

După vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliţiştii au constatat că cel bănuit de comiterea faptei este un tânăr în vârstă de aproximativ 14-16 ani, înălțimea de 165-170 de cm, păr negru, îmbrăcat cu pantaloni negri și tricou alb, care a beneficiat de ajutorul celorlalți membri și a profitat de neatenția personalului de serviciu”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamț. ”Acesta mai era însoțit de o femeie de aproximativ 40 ani, o fată de 14–15 ani și de un bărbat de aproximativ 45 ani, acest grup de persoane arătând ca o familie. Cei patru au plecat din parcarea centrului comercial cu autoturismul de culoare neagră din imagine, având numărul de înmatriculare CV 477 SL”.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru furt, însă autorul nu a fost identificat. Dacă vreo persoană cunoaște tânărul din imagini sau are informații care pot conduce la identificarea lui este rugată să anunţe Poliția municipiului Piatra Neamţ la telefon 0233/207009 sau să sune la 112! (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...