A făcut un foc în „coasta” vecinului şi a plecat de acasă

deseuri arseUn bărbat din satul Conţeşti, comuna Girov, i-a produs palpitaţii vecinului său marţi seara (4 august), când s-a hotărât să-şi curăţe curtea. A adunat la un loc cauciucuri vechi, obiecte din plastic stricate şi gunoaie şi le-a dat foc în grădină, la o aruncătură de băţ de casa vecinului, după care a plecat de acasă. Simţindu-se în pericol, omul a sunat la pompieri, iar militarii s-au dus cu o autospecială la locul intervenţiei şi au rezolvat problema. Întâmplarea în sine are, evident, şanse mari să consolideze pe veci relaţiile de bună vecinătate dintre cei doi bărbaţi. Problema de fond rămâne, însă, neglijenţa de care mulţi oameni dau dovadă atunci când umblă cu focul. Toate incendiile la care au intervenit pompierii în ziua de 4 august, de exemplu, ar fi putut fi evitate dacă persoanele implicate ar fi fost mai atente.

La Girov a ars vegetaţia usactă de pe două hectare de teren, iar pompierii au lucrat două ore să stingă flăcările. Cauza: foc deschis în spaţii deschise.

În satul Boiştea din comuna Petricani a luat foc iarba uscată dintr-o curte, iar la Horia a ars vegetaţia de pe 500 mp de pe izlazul comunal. Cauza: o ţigară aruncată neglijent.

La Bârgăuani a luat foc o bucătărie de vară şi a ars în totalitate, după care focul s-a extins la gard şi a degradat două ferestre de la casă. Cauza: jar căzut din sobă, în condiţiile în care, de ani de zile, pompierii recomandă montarea unei bucăţi de tablă în faţa sobei tocmai pentru a evita astfel de incendii. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...