Omagiu adus Angelei Ciochină: Promoția ei de la ”Petru Rareș” îi va purta numele

Un mesaj venit de departe, tocmai de la Nevers, Franța, din partea profesorului Mihai Emilian Mancaș, figură de marcă a învățământului nemțean, aduce în atenție și spre dreaptă conformare o modalitate prin care comunitatea locală ar putea să-i aducă un ultim omagiu Angelei Ciochină, plecată dintre noi în urmă cu două zile. Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, profesorul Mancaș aduce aminte că, la liceul ”Petru Rareș”, exista o tradiție și că ea, reînnodată, ar putea fi o ”măsură reparatorie” pentru memoria celei care a fost Angela Ciochină.

«În prima jumătate a veacului trecut se împământenise o tradiţie a liceenilor de la „Rareş” şi anume ca fiecare promoţie să-şi aleagă un nume, totdeauna al unui profesor care le-a fost mentor, şi să organizeze o excursie în ţară sau în străinătate.
Din păcate, odată cu reforma de tip sovietic din anul 1948, această valoroasă tradiţie s-a pierdut.
Departe de şcoala care ne-a format ca viitori intelectuali şi pe care, mai apoi, ca profesori, am slujit-o cu credinţă şi dragoste, am aflat de dispariţia Angelei Ciochină, care a debutat în strălucita ei carieră fiind încă elevă în clasa IV D, promoţia 1973-74 (profesor de muzică George Grigorică, diriginte Alexandrina-Camelia Mancaş).
Câştigătoare a concursului televizat, naţional, „Steaua fără Nume”, absolventă a Conservatorului din Bucureşti, a devenit curând o celebritate a muzicii româneşti, pe urmele Elenei Botez şi ale Luciei Roic.
Avea, caz rar în muzică, „auz total” şi o voce de o limpezime unică, de Murano. Modestă şi ocolind drumurile facile în carieră, era iubită de milioane de români şi are încă, datorită înregistrărilor păstrate, sute de mii de admiratori.
Soarta nu i-a fost prielnică. Şi-a pierdut întreaga familie, a căzut într-o depresie profundă şi oameni răi au adus-o, în câţiva ani, într-o stare ireparatorie. Chiar şi aşa, a sperat până în ultima clipă că va putea cânta din nou, unica ei dorinţă.
Ca foşti dascăli şi prieteni ai Angelei, profund îndureraţi, vă propunem ca promoţia sa, 1973-74, să-i poarte numele, având în vedere că artista avea şi titlul de profesor, iar fotografia artistei să figureze la un loc de cinste, până ce va fiinţa un muzeu al şcolii.
Dispunând de o înzestrare excelentă şi de un colectiv de profesori de înalt prestigiu, Colegiul încă nu are un muzeu pe măsura istoriei şi rolului său în dezvoltarea intelectualităţii româneşti. Cel existent odinioară, înfiinţat de Mihai Stamatin şi îmbogăţit de Constantin Turcu, a dispărut după 1944. Suntem convinşi că, odată cu sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea colegiului, acest muzeu va renaşte.
Dar până atunci, întru cinstirea foştilor elevi ajunşi celebri şi pentru renaşterea tradiţiei amintite la începutul mesajului nostru, se poate găsi un spaţiu corespunzător, unde să figureze şi chipurile foştilor dascăli care nu se mai află în viaţă.
Vă mulţumim cu anticipaţie, fiind convinşi că apelul nostru de departe nu va rămâne fără de ecou.
Vivat, crescat, floreat Alma Mater Petrodavensis!