
La Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț toată lumea se pregătește pentru vizita comisiei de acreditare.
„Totul trebuie să fie perfect, de la clădiri până la personal. Acum se tencuiește, se schimbă fața clădirii secției Infecțioase și peretele din spatele Oncologiei. Inelul pentru stingerea incendiilor este în faza de probe, până mâine este gata, se pune în funcțiune. Spațiul pentru computerul tomograf este aproape gata, acum se lucrează la instalația electrică, pentru ca pe 22 iunie să fie totul în regulă pentru primirea CT-ului. După aceea vom face rampa și ce a mai rămas, ultimele retușuri. Pe 29 iunie așteptăm comisia pentru acreditare”, a declarat managerul Spitalului Județean e Urgență, dr. Ioan Lazăr.
Pentru a primi acreditarea, un spital trebuie să îndeplinească o serie de condiții ce țin de managementul operațional al informațiilor, al resurselor umane, mediului de îngrijire, calității serviciilor, pacientului, prevenirea și gestiunea riscurilor, managementul infecțiilor nosocomiale și siguranța transfuziei. Standardele de acreditare sunt împărțite pe aceste capitole, fiecare dintre ele având, în medie, 10 subcapitole.
„Drepturile pacientului și comunicarea” constituie un capitol important inclus în standardele de acreditare. La nivelul spitalului județean se muncește asiduu pentru întocmirea documentațiilor și implementarea planului strategic pentru asigurarea condițiilor cerute pentru desfășurarea activității. Comisia de acreditare va analiza fiecare detaliu din organizarea şi funcţionarea spitalului.
În urma evaluării de către membrii Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț va fi încadrat, în funcție de calitatea serviciilor oferite, într-unul din cele patru niveluri: acreditat, acreditat cu încredere ridicată, acreditat cu încredere medie sau neacreditat. Odată obținută, acreditarea este valabilă 5 ani, timp în care CoNAS nu mai face controale la fața locului decât dacă primește sesizări din partea pacienților cum că în unitatea respectivă există nereguli.(Oana IOSUB-TOMA)



