NEAMŢ: Mesajul prefectului de Ziua Eroilor

veterani 2015 03Doamnelor şi domnilor, Hristos s-a înălţat!

Ziua eroilor neamului reprezintă una din sărbătorile pline de semnificație și emoție pentru noi toți şi solemnitatea acestei zile ne poartă gândul în trecut, la istoria neamului românesc.

Începând din 1920, comemorarea eroilor căzuti în război – Ziua Eroilor- se organiza în fiecare an, de Ziua Înălţării Domnului, la 40 de zile după Sfintele Paşti, în general în luna mai, „când floarea este mai bogată”, aşa cum preciza decretul din 4 mai 1920. Toate actele normative ulterioare, până în anul 1948, au menţinut prevederea sărbătoririi Zilei Eroilor în Ziua Înălţării Domnului şi au acordat acestei zile statut de sărbătoare naţională.

Legiferarea acestei comemorări a fost determinată atât de tradiţia creştină, proprie poporului român, cât şi de prevederile unor articole ale Tratatului de pace de la Versailles care, printre altele, impuneau naţiunilor foste beligerante întreţinerea mormintelor tuturor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective.

În anii dintre cele două războaie mondiale, pentru cinstirea celor căzuţi şi comemorarea glorioaselor acte de eroism naţional, s-au construit monumente şi plăci comemorative, în aproape toate localităţile ţării.

Începând cu anul 1948, prin Decretul nr. 71, Ziua Eroilor a fost stabilită pentru data de 9 mai, abrogându-se astfel prevederile anterioare care stabiliseră ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită în Ziua Înălţării Domnului.

Revenirea la tradiţia sărbătoririi Zilei Eroilor în Ziua Înălţării Domnului s-a realizat în anul 1995 prin adoptarea Legii nr. 48 privind proclamarea Zilei Eroilor.

În anul 2003, prin adoptarea Legii nr. 379 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, a fost abrogată Legea nr. 48/1995, dar data sărbătoririi Zilei Eroilor a rămas neschimbată fiind stabilită tot în Ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos.

Cinstirea şi pomenirea eroilor neamului reprezintă o datorie de conştiinţă , pe care trebuie să o respectăm cu sfinţenie din generaţie în generaţie pentru că „neamul devine nemuritor prin cultul eroilor”, cum spunea marele Nicolae Iorga. Sa nu uitam ca prin fiecare moarte a fraţilor noştri de pe câmpurile de luptă, creşte numărul învierilor noastre.

Alături de simbolurile naţionale, eroii ne legitimează în lume. Să ne cinstim istoria şi înaintaşii şi să trăim prezentul cu responsabilitate, ca adevăraţi cetăţeni ai Europei Unite, demonstrându-ne parteneri viabili, puternici şi respectabili.

În semn de aleasă preţuire, să ne plecăm frunţile spre gloria eternă a eroilor, Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toţi cei care s-au jertfit pentru neamul românesc!

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Un bărbat de 90 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu devastator

Un bărbat și-a pierdut viața după ce flăcările i-au...

Foto-video. „Alege viața!” – Simularea unui accident cu victimă motociclist

În cadrul campaniei de conștientizare "Alege viața", desfășurat duminică, 14 iunie 2026, la Piatra-Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț împreună cu reprezentanți ai cluburilor moto din județul Neamț au prezentat, pe șoseaua de vizavi de parcul central, o simulare a unui accident de circulație cu o victimă motociclist.

Autostrada Moldovei A7. Lotul 2 Trifești – Gherăești a ajuns la jumătatea execuției

Vești bune pentru nemțeni de pe șantierul Autostrăzii Moldovei...

FOTO. Pregătiri pentru evenimentul Alege Viață la Piatra Neamț

Astăzi, 14 iunie, în centrul municipiului Piatra Neamț se...

Adrian Veștea, noul premier desemnat după retragerea lui Tomac

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea ca...