NEAMŢ: Poliţiştii şpăgari se întorc la serviciu

spaga la politieAgenţii Cristinel Florinel Alistar şi Sorinel Nicolae Blagocin, băgaţi după gratii de-un denunţ al lui Sorinel Voroneanu, au fost puşi în libertate, în ziua de 5 mai, de magistraţii Curţii de Apel Bacău. Decizia instanţei a venit după ce Tribunalul Neamţ a prelungit, pe 29 aprilie, mandatele de arestare emise pe numele celor doi şi ambii au atacat sentinţa.

„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Alistar Cristinel Florinel şi Blagocin Sorinel Nicolae şi în consecinţă: desfiinţează Încheierea nr. 10/29.04.2015 a Tribunalului Neamţ şi în rejudecare respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ , ca nefondată”, a hotărât Curtea de Apel Bacău.

„Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune avansarea din fondurile MJ a sumei de 100 lei onorariu pentru fiecare dintre avocaţii desemnaţi din oficiu. Definitivă”.

Imediat după ce hotărârea instanţei a fost comunicată Poliţiei Neamţ, cei doi agenţi au fost eliberaţi din arest, iar din ziua de 6 mai vor merge la serviciu. Ei au statutul de puşi la dispoziţie, deci nu vor avea voie să desfăşoare activităţi cu publicul şi nici să poarte arme. Conducerea IPJ Neamţ nu a luat încă o decizie în ceea ce-i priveşte, dar în urma unei scurte şedinţe de personal va stabili şi unde vor lucra (cel mai probabil tot la Poliţia Piatra-Neamţ unde au funcţionat şi înainte de a fi arestaţi) şi ce anume vor face.

Alistar şi Blagocin, ambii poliţişti de judiciar cu vechime, au fost denunţaţi de Voroneanu şi de încă trei bărbaţi că au primit mii de euro şi „produse alimentare”, în schimbul promisiunii că vor obţine soluţii favorabile mituitorilor în dosarele penale în care aceştia erau cercetaţi. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...