NEAMŢ: Cerşetor condamnat la 5 ani de puşcărie

ciocan judecatorDănuţ Roşu (44 de ani) din Piatra-Neamţ a fost condamnat la 5 ani de puşcărie şi la doi ani de pedeapsă complementară (interzicerea drepturilor civile) pentru că a fost la un pas să ucidă, în seara de Vovidenie a anului trecut. Pedeapsa a fost pronunţată de Tribunalul Neamţ, în ziua de 4 mai, dar poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău, care va da decizia definitivă. Până atunci, magistraţii au decis să-l ţină în continuare pe Roşu la arest.

Roşu şi victima sa (un cerşetor în vârstă de 26 de ani) s-au încăierat, de la pomană, în cimitirul bisericii de la Vânători, Piatra-Neamţ. Fiecare avea impresia că celălalt îi face concurenţă şi de aici s-a iscat cearta. Numai că Roşu a scos cuţitul şi a lovit, după care, imediat ce-au apărut poliţiştii la faţa locului, a negat că l-ar fi înjunghiat pe celălalt, dar a recunoscut că s-au îmbrâncit şi a spus că probabil a căzut cu pieptul în vreun gărduţ de mormânt.

Rănitul a fost dus la spital, unde medicii au stabilit că are mai multe plăgi epigastrice şi în zona toracelui stâng, şi au decis că-l opereze de urgenţă. Între timp, poliţiştii au stabilit exact ce s-a îmtâmplat şi i-au întocmit dosar penal agresorului, sub acuzaţia de tentativă de omor. În timpul procesului, cerşetorul înjunghiat a declarat că nu se constituie parte civilă şi nu vrea bani de la agresorul său, aşa că Roşu nu are de plătit decât 900 de lei – cheltuieli de judecată. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

PSD pierde un senator: Victoria Stoiciu de la Vaslui și-a anunțat demisia din partid

PSD a format o alianță, temporară și de conjunctură...

În timp ce politicienii se bat pe putere, sindicaliștii din educație vorbesc din nou de greva generală

O criză nu vine niciodată singură. Sindicaliștii din educație...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

Ceremonie militară dedicată Zilei Veteranilor de Război

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Veteranilor...

Sorin Grindeanu cere demisia a 3 prefecți din Regiunea Nord Est

În războiul declanșat de PSD pentru răsturnarea lui Bolojan,...