SCANDAL LA FC CEAHLĂUL – ZE MARIA acuză din Italia: „Massone trata jucătorii ca pe sclavi!”

Din vremurile când Massone şi Ze Maria erau prieteni
Din vremurile când Massone şi Ze Maria erau prieteni

După ce a ajuns în Italia, brazilianul Ze Maria a declarat pentru cotidianul italian „Gazetta dello Sport” că Angelo Massone este vinovat de situaţia creată în sânul echipei Ceahlăul, unde deţine pachetul majoritar de acţiuni. Venit pe post de „salvatore della Patria”, avocatul italian Angelo Massone se comportă la Ceahlăul ca un om care consideră că trebuie folosită „mâna de fier”, deoarece jucătorii sunt români, conform celor dezvăluite de Ze Maria în presa italiană.

Am avut parte de un preşedinte care trata jucătorii ca pe sclavi şi susţinea că trebuie folosită mâna de fier pentru că sunt români, un preşedinte care a făcut promisiuni fără a le respecta şi care la final, probabil din gelozie, a stricat o jucărie de care toată lumea zicea de bine, pentru că nu suporta să nu-şi vadă numele în ziar. Înainte de plecarea la Braşov, joi, 9 aprilie, Massone a venit în vestiar şi a anunţat că va trimite echipa în cantonament în semn de pedeapsă, idee cu care nu am fost de accord nici ca jucător şi cu atât mai puţin ca antrenor. În cele din urmă am câştigat, dar preşedintele a impus cantonamentul şi pentru meciul cu Gaz Metan, de luni, 13 aprilie, ameninţând că va retrage echipa din campionat şică nu va mai plăti pe nimeni dacă jucătorii refuză. M-am dus la el şi i-am cerut ca favoare personal să renunţe la decizie, spunându-i că dacă nu face acest lucru voi demisiona. El nu a acceptat, a băgat echipa în cantonament, lucru care i-a înfuriat pe jucători. Am intrat pe teren, am remizat şi a doua zi am fost demis, iar preşedintele m-a acuzat că am organizat un complot împotriva lui. Când am mers în vestiar să le spun, jucătorii au ameninţat că nu vor intra în teren, mai ales că nu au fost plătiţi de două luni. În acel moment, Massone, care era prezent la întâlnire, s-a înfuriatşi a vorbit de «revolta sclavilor». În cele din urmă a renunţat la ideea concedierii şi le-a promis jucătorilor că-i va plăti din buzunarul său până la 16 aprilie, dacă nu va încheia acordul cu un sponsor cu care era în tratative. Păcat că reuniunea cu acest sponsor era programată în seara zilei de 16 aprilie, la Roma, deci era clar că scadenţa nu va fi respectată. Astfel, echipa nu s-a antrenat toată săptămâna şi jucătorii au intrat pe teren nemotivaţi la meciul cu FC Botoşani, astfel că înfrângerea a fost inevitabilă”, a declarat Ze Maria pentru “Gazetta dello Sport”.

Ze Maria il acuza pe MassoneBrazilianul a vorbit şi despre relaţia personală cu Massone, pe care îl considera “prieten” atunci când a organizat prima conferinţă de presă la Piatra Neamţ.

„Au fost moment în care nu am avut bani nici măcar pentru o gustare… Ştiu că ieri unii jucători şi-au luat salariul pe februarie şi cred că alţii vor fi plătiţi în zilele următoare, eu în schimb nu mi-am luat banii de luni de zile şi când Massone m-a concediat, mi-a spus că plec rapid din hotel, să las maşina şi materialul tehnic. Nu voia nici măcar să-mi plătească biletul de avion pentru a mă întoarce acasă, iar în ceea ce priveşte sumele restante, mi-a spus: «mai întâi să vedem cum te comporţi». În cele din urmă mi-a plătit biletul de avion ca să mă întorca casă”, a mărturisit Ze Maria. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.
Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Zece fete din Girov reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri din Cehia

Zece eleve din comuna Girov, județul Neamț, reprezintă România...

Neamț Minoră dată dispărută. Poliția cere sprijinul populației

Polițiștii din Neamț desfășoară căutări pentru găsirea unei adolescente...